În cazul disfuncțiilor erectile care se bazează în întregime sau predominant pe factori psihologici și/sau parteneriali, psihoterapia sexuală este metoda de tratament de elecție. Ea reprezintă, în cazul disfuncției erectile psihogene, una dintre puținele opțiuni terapeutice cauzale pe care le avem în domeniul disfuncției erectile. Termenul de terapie sexuală a ajuns să denumească o abordare terapeutică și un set de tehnici terapeutice bazate în mare parte pe munca de pionierat a lui Masters și Johnson [24], dar care au suferit de atunci o serie de modificări și completări [2, 12, 13, 27].
Cu formula eclectică concepută de Masters și Johnson, au fost posibile pentru prima dată rate bune de succes în cazul disfuncțiilor sexuale care până atunci fuseseră considerate greu accesibile psihoterapiei. Deoarece nici terapia comportamentală și nici psihanaliza ca mono-proceduri nu au o importanță notabilă în practica clinică de astăzi, pe lângă terapia sexuală, acest articol se va concentra exclusiv pe terapia sexuală.
În niciun caz, fiecare pacient cu disfuncție erectilă psihogenă nu necesită o terapie psihosexuală mai intensivă, deoarece factorii cauzali mai puțin gravi pot fi adesea influențați favorabil prin doar câteva ședințe de consiliere. Pe de altă parte, experiența arată că practic fiecare bărbat cu tulburări erectile, indiferent de cauzele problemelor sale erectile, poate beneficia de consiliere sexuală competentă. În aproape toate cazurile, o disfuncție erectilă, indiferent de cauze, conduce reactiv la un stres intrapsihic și partenerial considerabil, nu de puține ori chiar la probleme psihologice sau fizice patologice consecutive. Această interconectare a cauzelor primare și a efectelor secundare, care este atât de tipică pentru disfuncțiile erectile, nu poate fi rezolvată, de obicei, doar prin tratament somatic.
De exemplu, experiența internațională cu terapia prin autoinjectare intracavernosală arată că producția fiabilă de erecții posibilă cu această metodă nu a putut rezolva problemele secundare (dar și conflictele subiacente) cauzate de disfuncția erectilă în numeroase cazuri, iar tratamentul a fost întrerupt deoarece satisfacția sexuală și gratificarea dorite în cele din urmă de toți pacienții nu s-au materializat.
Prin urmare, există motive întemeiate pentru a acorda o mare importanță consilierii sexuale în spectrul de tratament al disfuncțiilor erectile. Nu există o linie de demarcație clară între consilierea sexuală și terapia sexuală, deoarece în practică tranzițiile sunt fluide și depind de circumstanțele individuale ale fiecărui pacient. Nu este în niciun caz justificat să se considere consilierea sexuală drept o formă arbitrară de terapie sexuală, mai mult sau mai puțin limitată valoric, ca o soluție provizorie pentru care nu sunt necesare norme speciale și competențe speciale. În schimb, Langer a subliniat cu insistență [17,18] că consilierea sexuală este o activitate psihoterapeutică autentică și a descris mai multe condiții prealabile din partea consilierului care sunt valabile și astăzi.
Din experiența noastră, consilierea sexuală competentă necesită un grad ridicat de abilități psihoterapeutice, de flexibilitate și ingeniozitate, precum și cunoștințe medicale sexuale adecvate. Consilierea sexuală înțeleasă în acest fel este, ca să spunem așa, o formă condensată și foarte compactă de terapie sexuală și, ca și aceasta, trebuie învățată. O bună consiliere necesită o cantitate considerabilă de îndemânare terapeutică, empatie și abilități de comunicare și persuasiune pentru a stabili, în timpul disponibil, o relație de încredere care să permită comunicarea de informații, abordarea conflictelor și a factorilor cauzali și sugerarea unor îndrumări comportamentale corective într-o manieră care să poată fi acceptată și îmbrățișată și de către pacient sau cuplu. Subliniem aici aceste puncte de vedere nu pentru a descuraja colegii interesați și implicați să practice consilierea sexuală, ci pentru a corecta unele opinii distorsionate.
Consilierea sexuală nu trebuie confundată cu deschiderea față de aspectele psihosociale ale disfuncției erectile și luarea în considerare adecvată a acestora în cadrul diagnosticului și tratamentului (orientat în primul rând somatic), importanță pe care am subliniat-o în mod repetat și care, în opinia noastră, este indispensabilă pentru a găsi o terapie care să facă dreptate pacientului și consilierii sexuale și terapiei sexuale individuale pentru disfuncția erectilă. Oricine dorește să facă o consiliere sexuală mai avansată are nevoie de această atitudine de bază, de o pregătire de bază în psihoterapie/psihosomatică și, dacă este posibil, de o pregătire medicală sexuală specială (a se vedea capitolul 3.2).
Practica consilierii sexuale constă, în esență, într-o combinație a procedurilor descrise în capitolul privind diagnosticul psihologic, în special în ceea ce privește conceperea interviului inițial (a se vedea punctul 3.2), cu principiile terapiei sexuale, la care ne vom referi în continuare.
Caracteristica esențială a terapiei sexuale este integrarea experiențelor sexuale construite sistematic, structurate și ghidate terapeutic cu procesarea psihoterapeutică a dimensiunilor intrapsihice și de cauzalitate partenerială ale tulburării sexuale. Ea urmează principiul psihoterapeutic de bază al schimbării prin experiențe emoționale corective și utilizează în acest scop un repertoriu dovedit de intervenții și îndrumări comportamentale, în plus față de un "inventar standard" psihoterapeutic variabil și flexibil.
Aceste teme sau exerciții terapeutice sexuale larg popularizate servesc drept catalizator al experiențelor emoționale corective și îndeplinesc, de asemenea, o varietate de funcții terapeutice. De exemplu, ele sunt menite să deschidă pacientului (pacienților) un nou acces la o abordare plăcută și tandră a corporalității și sexualității, eliberată de presiunea performanței, de tensiune și de teama de eșec, și sunt de o importanță eminentă pentru procesul diagnostic și terapeutic, deoarece dezvăluie aproape întotdeauna dinamica decisivă a tulburării sexuale și o fac accesibilă pentru prelucrarea terapeutică. Prin experiența fizică directă, problematica sexuală cu dimensiunile sale interior-emoționale și de cuplu devine adesea mult mai clară și mai imediat disponibilă pentru terapie decât prin orice anamneză sau intervenție verbală, oricât de amănunțită ar fi.
Cu toate acestea, este important să nu se echivaleze aceste exerciții, care sunt efectuate de pacient (cuplu) la domiciliu între sesiunile de terapie, cu terapia sexuală deja, așa cum a fost frecvent susținut în presa laică și în manualele de auto-ajutor, dar uneori și de către terapeuții sexuali înșiși. Utilizarea practică a orientării comportamentale pentru disfuncția erectilă este prezentată mai detaliat în continuare.
Abordarea de bază a terapiei sexuale este orientată spre experiență, direcționată spre obiective și limitată în timp. În conformitate cu conceptul lui Kaplan [12, 13], după un diagnostic aprofundat și o analiză funcțională a condițiilor (a se vedea secțiunea 3.2), se lucrează mai întâi terapeutic asupra factorilor care conduc direct la manifestarea tulburării sexuale în timpul procesului de răspuns sexual. Aproape întotdeauna, frica de eșec, așteptările negative, presiunea de a performa, gândurile care distrag atenția, introspecția, condițiile situaționale nefavorabile și interacțiunile de cuplu distructive sunt implicate decisiv. De altfel, direct nu înseamnă ușor sau superficial, ci indică doar faptul că acești factori au un efect patogenetic direct, ca verigi finale ale unui lanț de cauze de diferite lungimi. Numai dacă este posibilă influențarea favorabilă a factorilor care acționează direct, problema sexuală poate fi îmbunătățită. Măsura în care acest lucru este posibil depinde de conflictele intrapsihice și/sau de dinamica de cuplu care stau la baza tulburării sexuale și, adesea chiar mai mult, de semnificația funcțională a simptomului pentru pacientul însuși și pentru parteneriat.
Un vechi principiu director al terapiei sexuale afirmă că nu orice disfuncție sexuală se bazează pe astfel de factori mai profunzi, ci că există disfuncții sexuale care sunt de fapt cauzate mai "superficial" – atunci când, de exemplu, după o scădere unică a erecției cauzată de alcool, stres sau boală, are loc o autoîntăritură și o cronificare prin mecanismele enumerate mai sus.
Cu toate acestea, experiența clinică arată că majoritatea bărbaților fac față unei astfel de experiențe mai mult sau mai puțin ușor, astfel încât dezvoltarea unei disfuncții apare numai dacă există anumite condiții de bază care permit dezvoltarea unei disfuncții.
Deși această simplă considerație relativizează presupunerea unei cauzalități "superficiale" a tulburărilor sexuale, trebuie remarcat faptul că există într-adevăr o gamă considerabilă în ceea ce privește înrădăcinarea sau "profunzimea" factorilor cauzali. Un mare avantaj al formatului de tratament terapeutic sexual este capacitatea de a se adapta flexibil la această circumstanță.
Această adaptabilitate flexibilă la circumstanțele individuale ale tulburării este exprimată într-un alt principiu director al terapiei sexuale, care afirmă că, în principiu, factorii patogenetici direct eficienți sunt întotdeauna abordați. Numai atunci când intervențiile și etapele de tratament adecvate nu sunt suficiente sau întâmpină rezistență și obstacole care stau în calea ameliorării simptomelor, trebuie efectuată o muncă mai "aprofundată". Măsura în care acest lucru va deveni necesar adesea nu poate fi estimată la începutul unui tratament, o circumstanță care necesită o privire atentă și competențe psihoterapeutice de anvergură din partea terapeutului pentru a putea face față procesului terapeutic, care adesea se dezvoltă dinamic – în special în cadrul terapiei de cuplu.
Procedura de bază a terapiei sexuale în combinația sa de elemente comportamentale și revelatoare, de lucru cu conflictul, poate fi reprezentată schematic în acest fel: Specificarea unei instrucțiuni comportamentale adecvate problemei individuale și implementarea practică a acesteia este urmată de analiza experienței cuplului sau a pacientului, în care trebuie să se concentreze obstacolele și cauzele imediate ale tulburării. Pasul psihoterapeutic crucial constă apoi în a ajuta la modificarea sau reducerea acestor obstacole înainte de a se putea da următoarea instrucțiune comportamentală. Numeroase căi secundare se ramifică din această cale principală, care pot necesita intervenții specifice.
În practică, terapia sexuală înglobează anumiți factori eficienți, inclusiv componente de modificare a comportamentului, care sunt aplicate în principal în cadrul "exercițiilor", o influență direcționată asupra structurilor de comunicare, elemente cognitive, educative ("iluminarea" și furnizarea de informații), terapeutice de cuplu și psihodinamice. Cu toate acestea, terapia sexuală lege artis este orice altceva decât un "amestec de tehnici", ci utilizează aceste componente într-un mod direcționat și ponderat în cadrul unei strategii psihoterapeutice globale.
|
|
|
