Diagnosticul general care trebuie efectuat în general de medicul de familie ar trebui să includă, pe lângă parametrii de laborator de rutină (hemogramă mică, creatinină, valori hepatice), o determinare a lipidelor din sânge (colesterol, trigliceride) și a glicemiei. Deoarece influența negativă a unui metabolism lipidic perturbat asupra musculaturii netede a corpului smalțului a putut fi demonstrată experimental și a fost indicată, de asemenea, o corelație cu disfuncția erectilă vasculară [2], pentru o mai bună detectare a eventualelor tulburări ale metabolismului lipidic se sugerează în unele cazuri și electroforeza lipidică determinarea raportului LDL/HDL. Pentru a exclude un diabet zaharat încă subclinic, pare a fi utilă suplimentarea valorii glicemiei la post cu un profil zilnic al glicemiei sau cu un test de toleranță la glucoză.
Diagnosticul endocrinologic trebuie să ia în considerare în primul rând deficitul de androgeni și hiperprolactinemia. De asemenea, trebuie luate în considerare tulburările funcționale ale glandei tiroide (hipertiroidism, hipotiroidism) și bolile cortexului suprarenalian (boala Cushing, boala Addison); în cazul unei suspiciuni clinice corespunzătoare, trebuie să se facă trimitere la cărțile de referință relevante pentru diagnostic.
În contextul diagnosticului de bază al deficitului de androgeni, determinarea gonadotropinelor (FSH, LH) și a testosteronului prin radioimunoanaliză pare a fi suficientă. Din cauza fluctuațiilor circadiene ale testosteronului seric, sângele trebuie prelevat între orele 7 și 12 dimineața, deoarece nivelurile de testosteron se stabilizează la această oră [1]. Valorile cuprinse între 3 și 9 ng/ml sunt considerate intervalul normal, iar valorile sub 3 ng/ml indică o deficiență androgenică. Dacă nivelul testosteronului este încă normal și nivelul LH este ridicat, este posibil să existe deja o perturbare compensată a funcției celulelor Leydig (hipogonadism hipergonadotropic compensat), care poate fi influențată favorabil de administrarea testosteronului. Această constatare se regăsește, de exemplu, la Climacterium virile, la care reducerea libidoului și a potenței este dependentă de gradul de deficiență androgenică. Hipogonadismul hipogonadotropic (FSH și LH scăzute) nu este de origine testiculară. Localizarea cauzei (glanda pituitară, hipotalamus) și strategia terapeutică trebuie determinate prin teste endocrinologice suplimentare, care trebuie efectuate de o persoană cu experiență în aceste probleme.
Tabelul 2.5. Diagnosticul de laborator în disfuncția erectilă.
Diagnosticarea generală:
Diagnosticarea endocrinologică:
Scopul investigării hiperprolactinemiei trebuie să fie detectarea adenomului hipofizar secretor de prolactină, care este cea mai frecventă tumoră hipofizară. Aceste tumori sunt observate clinic în primul rând prin pierderea libidoului și a potenței. Dacă pierderea câmpului vizual și cefaleea sunt deja prezente, trebuie presupus un macroprolactinom care distruge sella, ceea ce poate necesita un tratament neurochirurgical. Pacienții cu macroprolactinom au fost de obicei mai în vârstă și au tolerat disfuncția sexuală pentru o perioadă semnificativ mai lungă de timp [1]. Cu toate acestea, hiperprolactinemia poate fi declanșată de mai multe medicamente (a se vedea secțiunea 1.4). Mecanismul prin care funcția erectilă este afectată de prolactină este încă neclar. Un rezumat al diagnosticelor de laborator în disfuncția erectilă este prezentat în tabelul 2.5.
Diagnosticul de laborator pentru disfuncția erectilă include diagnosticul general și determinarea hormonilor sexuali. Diagnosticele generale sunt utilizate pentru a detecta factorii de risc vascular și bolile subiacente asociate. Starea hormonală ia în considerare în primul rând deficitul de testosteron și hiperprolactinemia.
|
|
|
