Incidența disfuncției erectile

Datorită liberalizării și iluminării sexuale începând cu sfârșitul anilor 1960 și a detabooizării asociate a sferei sexuale, patologia sexuală devine din ce în ce mai importantă în medicina actuală [6]. Conform unui studiu realizat de Sulke/Schroer [12], aproximativ 120 000 de pacienți din Republica Federală Germania consultă un medic în fiecare trimestru din cauza unei tulburări a funcției erectile. Dacă o disfuncție erectilă ocazională nu este încă considerată o constatare patologică care necesită tratament, disfuncția erectilă (DE) este înțeleasă ca incapacitatea de a obține sau de a menține o erecție suficient de puternică și de durabilă pentru efectuarea unui act sexual în marea majoritate a tentativelor [8, 9]. Finkle și colab. [4, 5] au definit potența erectilă ca fiind capacitatea de a converti dorința de a întreține relații sexuale într-o erecție a penisului suficient de puternică pentru efectuarea unui raport sexual satisfăcător. Datorită caracteristicilor particulare ale disfuncției erectile ca disfuncție asociată cu zona intimă, care apare pasiv sau permanent, fără simptome obligatorii de recunoaștere pentru mediul social [11], există doar puține date epidemiologice. Potrivit lui Epple [3], o astfel de tulburare este întâlnită la aproximativ 2-4 milioane de cetățeni germani de vârstă reproductivă. O altă sursă vorbește chiar de 3 până la 7 milioane de bărbați afectați în Republica Federală Germania [11]. Rata de incidență a disfuncției erectile care necesită tratament a fost, de asemenea, raportată ca fiind de două ori mai mare decât cea a bolii coronariene (citat din [11]). În SUA, peste 10% din populația masculină adultă ar suferi de disfuncție erectilă, fără a lua în considerare vârsta.

Deja în 1948, Kinsey et al. au publicat [7] o creștere a disfuncției erectile odată cu înaintarea în vârstă. Acest lucru subliniază din nou importanța diagnosticării și terapiei disfuncțiilor sexuale în societățile industriale occidentale, care se caracterizează printr-o inversare a piramidei vârstelor și prin creșterea speranței de viață cu o proporție tot mai mare de persoane în vârstă [10]. Bowers și colab. [2] în studiile lor pe 157 de bărbați cu vârsta cuprinsă între 60 și 74 de ani au arătat, de asemenea, că incidența disfuncției erectile a crescut continuu de la 30,070 la 60% odată cu creșterea vârstei. Acest lucru sugerează că disfuncția erectilă cu creșterea vârstei ar trebui să fie considerată parte a unui proces fiziologic de îmbătrânire. Pe de altă parte, Bowers și colab. [2] au arătat că, la bărbații olteni, nu a existat o scădere a activității sexuale odată cu creșterea vârstei (frecvența medie a contușului de aproximativ 20 de ori pe an). În plus, conform studiilor lor, rata impotenței a fost independentă de starea fizică generală a subiecților respectivi studiați. Astfel, menținerea unei vieți sexuale active este, de asemenea, un factor important în fericirea și satisfacția persoanei care îmbătrânește. Peste 90% dintre bărbații căsătoriți între 60 și 65 de ani și peste 70% între 65 și 70 de ani au încă relații sexuale [14]. Cu toate acestea, în mod constant, rata de incidență a disfuncției erectile pare să crească brusc la sfârșitul celui de-al șaselea deceniu de viață. O prezentare generală a ratelor de incidență a disfuncției erectile publicate în literatura de specialitate este prezentată în tabelul 1.1.

Literatură

1. Baltimore longitudinal study of aging, entnommen aus USN & WR (1989)
2. Bowers M, Cross RR, Lloyd FA (1963) Sexual function and urologic disease in the elderly male. JAm Geriat Soc 11: 647-652
3. Epple W (1989) Erektile Impotenz, Diagnostik und Möglichkeiten der Therapie für Allgemeinärzte und Spezialisten. Allgemeinarzt 16: 1052-1056
4. Finkle AL, Moyers TO, Thbenkin MI, Karg SJ (1959) Sexual potency in aging males. Frequency of coitus among clinic patients. JAMA 170: 1391-1393
5. Finkle AL, Prian DV (1966) Sexual potency in elderly men before and after Prostatectomy. JAMA 19612: 139-143
6. Haeberle EJ (1985) Die Sexualität des Menschen. Handbuch und Atlas, 2. erw. Aufl. de Gruyter, Berlin
7. Kinsey AC, Pomeroy WB, Martin CE (eds) (1953) Sexual behavior in the human male. Saunders, Philadelphia
8. Levine LA (1989) Erectile dysfunction: causes, diagnosis and treatment. Compr Ther 15: 54-58
9. Masters WH, Johnson VE, Kolodny RC (1987) Masters und Johnson, Liebe und Sexualität
10. deutsche Aufl., Ullstein, Berlin to. München, M (1991) Die Schwellkörperautoinjektionstherapie (SKAT): Indikation, Ergebnisse und Patientenakzeptanz. Inauguraldissertation
11. Porst H, Ebeling L (1989) Erektile Dysfunktion: Obersicht und aktueller Stand von Diagnostik und Therapie. In: Fortschr Med 3: 2-6
12. Sulke J, Schroer B (1989) Schwellkörper-Autoinjektionstherapie: Potenz um jeden Preis? Dtsch Med Wochenschr 114: 231-234
13. Virag R (1985) Is impotence an arterial disorder? Lancet 19: 181-184
14. Zohar J, Meiraz D, Maoz B, Durst N (1976) Factors influencing sexual activity after prostatectomy: a prospective study. J Urol 116: 332-334